poza sinaia site
  • Ne vedem la Sinaia în

  • Hartă traseu

    Descriere Concurs


    Sinaia revine în 2016 în calendarul competițional al scenei gravity găzduind etapa cu numărul 3 din Cupa Națională de Downhill.

    Acesta este un eveniment marca Kronstadt Cycling în parteneriat cu Gondola Sinaia și Bike Resort Sinaia.

    Traseul

    Evenimentul are loc pe traseul Happy Bear, traseu la care am intervenit și am adus modificări menite să îl facă în regim de concurs mai distractiv și în același timp mai sigur.

    Zona de start a traseului a fost schimbată, pornirea se va face din spatele cabanei de la Cota 1400(vechiul start).

    Secțiunea în care traseul intersecta pârtia, înainte de a intra în pădure, a fost complet transformată, linia dreaptă fiind înlocuită cu o serie de viraje cu contrapante mari, construite cu utilajul.

    Am încercat pe cât posibil să eliminăm din traseul de concurs secțiunile înguste și virajele din scurt și am insistat pe a găsii linii cu mai mult flow.

    Lucrările la traseu sunt încă în desfășurare iar în weekendul 5-7 August organizăm un event de lucru la traseu și de pregătire a acestuia pentru concurs. Pentru cei ce vor să se implice, mai multe informații aici.

    Program

    Vineri 12.08.2016

    17:00 – 18:30 – înscrieri și track walk

    Sâmbătă 13.08.2016

    08:00 – ­09:00 Track walk
    09:00­ – 13:00 Antrenamente
    13:00 – ­14:30 Pauză(track walk pentru cei care au ajuns târziu, concurenților le va fi permis accesul în gondolă doar FĂRĂ bicicletă)
    14:30 -­ 18:30 Antrenamente
    19:00 – Sedinta tehnică (Cabana Eskimo’s, în vecinătatea gondolei)

    14.08.2016

    08:00­ – 09:00 Track walk(instalația pe cablu este închisă)
    09:00 – ­11:30 Antrenamente
    13:00 – 14:30 Pauză (concurenților le va fi permis accesul în gondolă doar FĂRĂ bicicletă)
    11:30 Calificări
    14:30 Finală
    17:30 Premierea participanților
    18:00 Ceaun pentru concurenți și staff(in zona cabanei Eskimo’s)
    22:00 Afterparty la cabana Eskimo’s

    *În cazul în care condițiile meteo nu vor fi favorabile programul poate suferi modificari

    ECHIPAMENT

    Obligatoriu: cască full­face, genunchiere, dopuri de ghidon sau manșoane care acoperă extremitățile ghidonului.

    Recomandăm: protecție de spate și neck­brace.

    INSCRIERE

    Categoriile de participare sunt: Open, Juniori, Elite, Masters și Feminin. Categoria hardtail există la nivel de eveniment, nu la nivel de cupă și necesită licențiere(citește regulamentul).

    A fost adăugată și categoria COPII pentru participanții sub 14 ani. Aceștia vor concura la categoria lor de varstă în concurs însă în cadrul cupei vor primi punctaj DOAR dacă sunt licențiați la Federația Română de Ciclism. Punctajul va fi atribuit categoriei JUNIORI la nivel de cupă. Participanții la categoria COPII au nevoie de asigurare de accident și adeverință medicală de la medicul de familie(apt pentru sport/efort/ciclism, oricare din ele). Recomandăm licențierea, aceasta reprezentand o cheltuiala de 10 lei în plus(taxă de licențiere COPII către Federația Română de Ciclism).

    Taxa de înscriere este de: 150 lei.
    Pentru fete și copii(sub 14 ani) înscrierea este gratuită.

    *Plata se va efectua la biroul de înscriere situat în zona finish-ului.

    **În același loc o să completați și formularul prin care se atestă că sunteți de acord să participați la acest concurs pe proprie răspundere.

    ***Minorii sunt OBLIGAȚI să prezinte la înscriere DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE completată de părinte și legalizată la notar. Prin aceasta părintele aprobă participarea copilului la concurs.

    ****Participanții la clasa Open vor face dovada asigurării de accident și a adeverintei de la medicul de familie prin email, după completarea formularului online, sau la race office, in ziua concursului.

    *****Clasa Open este comună pentru ambele sexe și pentru participantii de toate vârstele și se
    adresează celor care nu sunt interesați de latura competitivă a evenimentului. Totodată
    participanții la această clasă deși sunt cronometrați NU vor fi punctați în cadrul Cupei Naționale de Downhill. Nu vor exista categorii diferite in functie de vârstă sau sex la această clasă.

    ******Dacă nu ai primit niciun email de confirmare, verifică și fișierul spam. Dacă emailul este acolo, machează­-l ca fiind “NOT SPAM” pentru ca pe viitor să nu se repete povestea.


    URCĂRI ȘI ZILE DE CONCURS

    Taxa de înscriere include urcări nelimitate pentru ziua de Sâmbătă și 5 urcări pentru ziua de Duminică.

    Zilele de Vineri 12.08.2016 și Luni 15.08.2016 NU sunt zile de concurs. La fața locului nu vor exista arbitrii de traseu,jandarmerie, poliție rutieră sau nimic din staff-ul/efectivele specifice unei zile de concurs. Bike Resort Sinaia va funcționa în regim normal iar traseul va fi deschis, pentru oricine.

    Tariful urcărilor este același ca până acum.

    Ne vedem la Sinaia! ;)

    Eveniment marca

    Sponsor CND

     
     

    Sponsori etapă

     
     
     
     

    Parteneri media

     
     

    Formular Inscriere